Sunt douăzeci de ani…
Sunt douăzeci de ani și încă unul…
N-aș vrea nici unul să i-l dau minciunii.
Să zboare toți spre zare cum colunul
Care apoi se-ntoarce în pântecul genunii.
Dar toate astea-s fleacuri: mai presus
Eu știu un lucru care-i ținta vieții:
Să ții un steag, destoinic, cât mai sus.
E steagul roșu-al meu și-al dimineții.
E steagul cui? Eu cred că e al meu,
Ori poate-al lumii, izbutind să doară,
Când din infernul inimii, mereu,
Însângerat mi-l flutur în afară.
Iar seara, când se lasă cu răcoare,
Și cerul se întunecă-n frumos
Însângerat și vast mai ard în zare
Înmiresmând în chip de chiparos.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și asupra menținerii idealurilor în ciuda greutăților. Vorbitorul își exprimă angajamentul față de un ideal, simbolizat de steagul roșu, chiar și în fața suferinței. Imaginea steagului însângerat fluturat în zare sugerează o luptă continuă și o pasiune arzătoare.