Mă uit la mine și m-amuz
Ce fraged sunt și ce hurmuz!
În răsfățări candide-înot.
Atât venin, de unde scot?
Și ce hazliu îmi este-acest
Timpan al inimii, ce gest!
Și sufletul răsfrânt ca un
Larg evantaliu de păun.
Dar lumina respirând trudit
Mă fierbe-n duhu-i și mă schimbă,
Când atârnat de infinit
Mă face pentru clopot limbă.
Sensul versurilor
Piesa explorează o introspecție profundă asupra propriei ființe, oscilând între auto-amuzament și descoperirea unor aspecte mai puțin plăcute. Transformarea spirituală este sugerată prin metafore puternice, indicând o evoluție personală inevitabilă sub influența unei forțe superioare.