C-o mie de ochi urmăresc
fructul împrăștiindu-se-n aer;
sun
clopotele sângelui peste amiaza câmpiei,
Eu, cel care lumea o compun.
Mă luminează în noapte alba hârtie
și ninsoarea de-afară, puțin;
oh, ca un zeu trec printre oameni
și aripile sub haină ascunse le țin.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de identitate al unui poet, rolul său creator și percepția sa asupra lumii. El se simte atât conectat la lume, cât și izolat, purtând povara și privilegiul creației.