Se rupe totul, adânc, de neuitat,
eu, inima, tu, inima; adevărul
se lasă să fluture netulburat
ca peste frunte, doar părul.
Unul vine, celălalt așteaptă.
Repezi cuvinte goale: nu și da.
Fiecare secundă-i o treaptă
pe care altădată moartea se cobora.
Se lasă întuneric, se lasă lumină;
se aruncă ancora printre pești.
E o bulboană, un vârtej, o dulbină:
vorba sunt, vorba ești.
Noi doi am vrea să ne luăm în brațe
să ne amestecăm, să murim.
Ora vrea să ne înhațe
sa ne muște cu șerpi de venin.
Ceasul bate singur, nu suntem de față
zidul are singur ferestre.
Cine știe, cine spune, cine învață
primește o piatră de zestre.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea relațiilor și impactul timpului asupra iubirii. Vorbește despre dorința de contopire și inevitabilitatea morții, sugerând o luptă interioară cu sentimente contradictorii.