O vreme de argint masiv
pe-alocuri înnegrit de vreme,
țintat cu sori, metalic tiv,
la orizont scrâșnește, geme.
Copacii de argint, tăcând,
din crengile de-argint, oprite,
nemailovind, nemaisunând
nici ore-ovale, nici clipite.
Par, cum îi întâlnești, așa,
explozii împietrite, surde,
care-au țâșnit spre cer cândva,
din arhebuze și din durde.
Dar eu bat câmpul iernii, greu
cu pașii de-argint îi sun argintul
O, fericit auzul meu!
Ecoul bate-n jur argintul.
Și-o clipă dacă m-aș opri
s-ar prăbuși, de-argint, o clipă.
Și peste câmp s-ar auzi
țintatul brâu de-argint cum țipă!
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj hibernal static și rece, dominat de argint, unde timpul pare să se fi oprit. Persoana care traversează acest peisaj simte o conexiune profundă cu el, fiecare pas rezonând cu ecoul argintiu al naturii.