Bătură în zăpadă lupii
cu pas înfipt, talanţi şi rupii
în ceasul ăsta, când nu ştie
noptirea-n crenge să se-mple.
Îmi urlă lupii-ncinşi sub tample
ceas sângeros de haiducie.
Muierea mea cernită-n plete
hai, dă-mi paharul plin: mi-e sete!
Strămoşii se rostesc în mine
cu sfârcul aspru-al munţilor,
tânjit şi ars în ochii lor
cu doine prăvălite-n vine..
Pieptiş, ferelnic, drept, pe laturi,
în stânca linsă de omături
tot urcă, urcă amărui,
şi mersul singur se ogoaie
legat de mâini şi de turloaie
cu funiile vântului.
Păroşi, înneguraţi şi goi
încremenesc aşa, şuvoi,
la pieptul dur al sfintei doici
cu scoici în el şi ierburi multe,
căzuţi în brânci să mai asculte
odată, mările în scoici..
Sensul versurilor
Poezia evocă un sentiment profund de conexiune cu natura și cu strămoșii, într-un cadru montan aspru și solitar. Vorbește despre o călătorie interioară și o legătură spirituală cu trecutul.