Hai, să nu-l distrugem pe păianjen
şi morţii să nu îl dăm la iepure,
sacrifica-vom foamei
ţinerea de minte.
Cu aripi creierul, el, în curând
sprâncenele şi ochii şi gura
lăsate or să ni se lase pe pământ.
Mănâncă ce e jos, mi-a zis,
şi a zburat
şi s-a fost dus
în vis,
în mult înfometatul de nimica vis.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme abstracte legate de moarte, sacrificiu și visare. Versurile sugerează o renunțare la rațiune și memorie în fața unei foame existențiale, culminând cu o călătorie într-un vis profund și neliniștitor.