Peșteră absorbitoare,
Cerc absorbitor de punct,
Corn de melc care nu doare,
Suntul resorbit în sunt.
Tu, lumină alergândă
Reîntorcându-te acasă
Bruscă devenind flămândă
Rechemându-și iar mireasă.
Ah, suavă recădere
A cuvântului în sine.
Cercuri, cercuri de tăcere
Absorbind în ea divine
Sensuri, sensuri, înțelesuri,
Îngustându-se în unghi,
Smulgere spre înapoi,
Frig al ninsorii rechemat în nori,
Urlet și rechemare,
Tu!
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de absorbție și reîntoarcere, atât la nivel fizic, cât și metafizic. Este o meditație asupra cuvântului și a sensurilor sale, sugerând o călătorie interioară spre esența lucrurilor.