Nichita Stănescu – Arta Scrisului

El îmi spuse:
scrisul este un mod de a încetini gândirea,
de a desena primitiv
chipul ființelor fără chip,
degetele pipăitului pur –
cel care a fost mai dinainte
de crearea degetelor și a lucrurilor.
O, tu, viteză,
inimă în balans,
împingând migrația popoarelor celule
roșii și albe.
Inimă, tu, cea mai repede,
inimă, tu, zeitate a magneților!
Au făcut chip al tău din bronz
și unul din fier,
dar bronzul e melodios, iar fierul
destul de sprinten este.
Au făcut chip al tău din piatră,
dar piatra e lașă,
și-ascunde în ea
nașteri de statui fără brațe.
Au făcut un chip al tău din cuvinte,
te-au desenat inimă
și ți-au dat forma lui A.
El îmi spuse:
scrisul e un mod de a încetini gândirea,
un mod primitiv de a înțelege, de a opri
mișcările gândului.
Scrisul se aseamănă întocmai cu o capcană
de metal,
care prinde în ea o vulpe vie
și mișcătoare
și zbătându-se
și pierită de frica morții.
Eu i-am spus:
sunt multe păduri și mi-e foame,
de aceea l-am făcut pe A, divina capcană.
Eu i-am spus:
am pus capcane la începutul pădurii,
din A și din A.
Acum stau la o oarecare depărtare
și aștept prinderea hranei mele.
El m-a auzit. El a tăcut.