Robind-o-n lanțuri după lupta-ndelungată,
semeț ai poruncit de aur colivia
să-i fie și-ai știut că-n suflet niciodată
mai fără margini n-o să-ți crească bucuria.
Privind prizoniera pasăre măiastră,
ai deslușit cum în privirea ei umilă,
sfidându-te, străbate-o flacără albastră
și-atunci, cu ghiarele-i, te prinde-atâta milă.
că-n generos elan îți crește răsuflarea
și hotărârea ta-i definitivă:
îi dăruiești cu simpla-ți bunătate zarea,
s-o-ncerce iar măiastra pasăre captivă.
Dar lanțu-și scutură ca, fără să tresalte,
cu pliscul să-ți sfâșie-n trup – și peste-o clipă
se-avântă-n golul liniștii de brumi înalte,
simfonizând eternitatea din aripă.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema libertății și a captivității printr-o metaforă a unei păsări măiestre. Inițial ținută în lanțuri, pasărea pare umilă, dar în cele din urmă se răzvrătește, sfâșie și evadează, simbolizând dorința inăbușită de libertate și triumful asupra opresiunii.