Mircea Streinul – Isus Binecuvântând Stelele

Atât de-ncet cântă zvon stelar,că morții doar îl aud în crucea serii;în grâne coapte, de culoarea mierii,draci mulți neghinei pregătesc cântar.Hulubi de abur, rupți din nori întruna,se-nneacă-n jocul de lumini stelare;prin cerc de-albastră apă moartă, -n zareplutește nufărul de aur – luna.Târziu, muncit și plin de colb, Isusdeschide poarta țarinei și mergespre lanul foșnitor; și … Citește mai mult

Mircea Streinul – Navigatorul

Drumul întoarcerii nu-l mai știu…Lucian Blaga.Coralierii orchestrează-n mări meduzeși maluri grele de-aur surpă-n valuri zareaamurgului, când vâsla bate leneș marea,pe care-o limpezește-n naiuri așteptareaînaltelor tărâmuri de zăpezi ursuze.Pe frunte e-o lumină peste timp și careorganizează-n ritmuri verzi eternitatea;îi tremură sub mâna fermă cantitateaimensă de azur ce-ncercuie cetatealegănătoarei zări și-a depărtării clare.Pământurile stau în amintire, joaseca-n … Citește mai mult

Mircea Streinul – Exegeza

Ce mult de suflet am grijit!În pajişti largi de cărţi l-am dus,În toate crunt l-am ispititŞi fruntea-i poate sta în sus.Dar ceasul ist’ mi-a amintitDe trup, pe care l-am lăsatSă-ndure ploile truditŞi gerurile fără pat.Plângea de frigul stelelor, îngenunchiatPe pragul uşii trupul frânt şi plin de răni deschise,Râvnind la gestul care niciodată nu-l poftiseCu sufletul … Citește mai mult

Mircea Streinul – Migrare

Îi turbură pe reni prea multul dimineții soareși-un freamăt nou spre calme norduri îi rechiamă;de-atâta primăvară, inima îi doareși-amiezile privirea li-o umbresc de teamă. Aurore verzi halucinează-n codri depărtareasi dânșii tremură visând zăpezile eterne;sălbatică, prin sânge iar le flutură-nserareacu nostalgii suave după tundrele materne. Deși-i așteaptă-n drum atâtea uragane, reniipornesc și bucuria revederii îi agită;banchize … Citește mai mult

Mircea Streinul – Eroul

Musik der Kräfte!Rainer Maria Rilke.Pădurile arhaice vestesc departe,în zorii morți de ploaie, vânători regale;un semn ciudat îi cade-n ceața de pe carte –stejarii au pornit cu turlele la vale.Chemarea sângelui răsună-n văi și batesălbatic în frunzișul fagilor, prin careva luneca un chiot de eternitatecu focuri ciobănești și iz de depărtare.Cu steaua viitoare vei porni; amarăva … Citește mai mult

Mircea Streinul – Meteorologie

Barometrele campestre cari le știu,nu au arcuri de oțel, și nici argintul viunu svâcnește-n ele.Bunul Dumnezeu, cum a-ngrijit de toate cele!.Vrei să știi de-o fi în lanuri soaremult? Citește-n jocul rond de rândunele:dacă aripa se-nscrie bine, fac prinsoarecă vei căuta răcoarea serii, –la toamnă s-or aprinde-n ramuri meriiși vei spune – pentru-a câta oară? –„Caldă … Citește mai mult

Mircea Streinul – Peter Schlemihl Vorbind cu Umbra Vândută

Conturul tău cădea suav pe flori, pe-oglinzi, pe-o carte,te profilai albastră-n stinsele amiezi;acum, doar amintirea te mai tremură departepe apa serii, care flutură-n livezi. Țâfnos, exasperat de-atâtea umbre indecente,călătoream cu cizmele-mi de șapte poștiiși străbăteam grăbit pe zi vreo patru continente,de-nmărmureau cu gura la ureche proștii. Din amintire, iarăși mă sfidezi alintătoare,te furișezi prin ierburi, … Citește mai mult

Mircea Streinul – Pasărea Măiastră

Robind-o-n lanțuri după lupta-ndelungată,semeț ai poruncit de aur coliviasă-i fie și-ai știut că-n suflet niciodatămai fără margini n-o să-ți crească bucuria.Privind prizoniera pasăre măiastră,ai deslușit cum în privirea ei umilă,sfidându-te, străbate-o flacără albastrăși-atunci, cu ghiarele-i, te prinde-atâta milă.că-n generos elan îți crește răsuflareași hotărârea ta-i definitivă:îi dăruiești cu simpla-ți bunătate zarea,s-o-ncerce iar măiastra pasăre captivă.Dar … Citește mai mult

Mircea Streinul – Solilocviu

Odaia crește floare-n seară;stăm trei la un pahar de vin,lumina parcă e amarăși în pahare doar venin.Trei frați stăm. Cine? Ce heralzicu flamuri zdrențuite-n noitresar? De ce în ochii calzilumini gerale de strigoi?.Stăm doi, căci unul a muritdin cauză – bietul! – c-a iubit.Al nopții ceas de miez e-aproape.În jur, nelămurite ape.Doi, Doamne, numai doi … Citește mai mult

Mircea Streinul – Monolog

Buza cum de vânt ți-i arsă și de soare,câmp mă simt, pe care să-l săruți;umbră ți-am căzut, ca lutul, la picioare –trec pe miriști nouri neștiuți.Umeri cu lumină rară de dumbravă,iar vă plouă zeci de dimineți;culmile în hău te chiuie și-n slavă –chiotul sălbaticei vieți.Totuși, depărtări ai dat; singurătateabate-n frunzele cu gust amar;drumurile se desnoadă-n … Citește mai mult