Țara mea tunsă chilug,
sora mea de detenție și singurătate,
trage octombrie la cântar
și hainele mele par
miriștile tale vărgate.
Cu varul stins al feței chinuite
spoiră magaziile. Golanii
din craniul tău fac zaruri măsluite.
Ce-am pierdut? Doar anii, numai anii..
O, sfâșiat de sud,
mâncat de nord
și digerat până-n străbuni de pustă
o să dispar ridicol ca un lord
sub fustele țigăncilor, sub fustă..
Erou, ba cabotin, ba mohorât,
mă voi salva prin râs sau prin minciună
și chiar de voi muri de moarte bună
tot se va spune că m-au omorât,
că m-am născut cu funia de gât
trasă vârtos de-o neștiută mână.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de captivitate și fatalitate. Vorbește despre un destin implacabil și despre încercările individului de a se salva, chiar și prin mijloace discutabile, într-o lume ostilă.