Seara se-ncheagă-n arbori ca sângele de vită
şi jos la masa noastră de parcă nici n-am fi,
nebunul se aruncă pe lampă s-o înghită
să i se facă, poate, în măruntaie, zi.
La vin scăzut sub ceaţa cu foşnet de veşminte
(în bâlciul toamnei îngeri s-au dezbrăcat adesea)
o s-auzim cum trece căruţa cu morminte,
când munţii au pe limbă un gust ciudat de şes.
Scădem şi noi, şi marea intră-n ghioc măruntă,
biserici pe sub mâna calicilor se trag,
fieru-i mâncat de apă ca văduva de-o nuntă,
sarea se-ngreuiază în trupul celui drag.
Sarea se-ngreuiază în trupul celui drag.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de melancolie și decădere, folosind imagini puternice ale naturii și ale morții. Totul pare să se îndrepte spre un final inevitabil, lăsând un gust amar și o senzație de pierdere.