În plin naufragiu cu porțelanul de Sevres în brațe,
bolborosind în vechea limbă-a incașilor
(ca toți naufragiații am devenit penibil de cult)
cu pietroiul de Sevres în brațe
vă strig și vă strig:
dați-i și mesei de bucătărie o șansă,
lăsați-o să se mărite cu mine
sau măcar tejghelei băcanului,
scândurii ofticoase de gard.
O, Doamne, cum ai rânduit tu fructele tale
departe de buzele îndrăgostiților de pe mari!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de disperare și singurătate al unui naufragiat care, în delir, își dorește o relație imposibilă cu un obiect banal, masa de bucătărie. Metafora naufragiului sugerează o pierdere profundă și o căutare disperată de conexiune, chiar și în cele mai neobișnuite locuri.