Frunzuliță de-un bujor,
Bate vântul pe răzor,
Bate vântul pe răzor
Și pică frunza din pom,
Pică frunza-ngălbenită
Semn că toamna e venită.
Așa-i viața omului
Ca și frunza pomului,
Frunza pomului pălește
Și omul îmbătrânește,
Dar frunza-nverzește iar,
Omul rămâne cu-amar
Și nu-ntinerește iar.
Omul cât trăiește-n lume
Trece prin rele și bune,
Cum trece vântul când bate
Prin frunze de pomi uscate,
De e tânăr nu le simte,
De-i bătrân cu greu le duce,
Că omul la bătrânețe
Nu mai e ca-n tinerețe.
Sensul versurilor
The song reflects on the transience of life, comparing it to a falling leaf. It explores the themes of aging, the passage of time, and the bittersweet nature of existence, highlighting the contrast between the renewal of nature and the irreversible decline of human life.