Însingurat în larma lumii,
Sub cer străin creşteam încet,
Călind în focul pasiunii
Mândria de a fi poet.
Şi iată caznele-mi zburară
Prieteni veseli câştigând,
Dar eu, pierzând scânteia rară,
Mă plictisisem de curând.
Aceeaşi veche suferinţă
Pătrunse-n pieptu-mi refăcut
Şi umbre noi de necredinţă
Îmi latră sufletu-mi durut.
Pân-azi mă cearcă amintirea,
Dar nu mai aflu nicăieri
Nici foc, nici poftă de mărire,
Nici lacrimi, milă, nici dureri.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de singurătate și dezamăgire al unui poet în mijlocul agitației lumii. El rememorează trecutul, dar constată că a pierdut pasiunea și emoțiile intense, fiind bântuit de amintiri și necredință.