Mihail Lermontov – Însingurat în Larma Lumii
Însingurat în larma lumii,Sub cer străin creşteam încet,Călind în focul pasiuniiMândria de a fi poet.Şi iată caznele-mi zburarăPrieteni veseli câştigând,Dar eu, pierzând scânteia rară,Mă plictisisem de curând.Aceeaşi veche suferinţăPătrunse-n pieptu-mi refăcutŞi umbre noi de necredinţăÎmi latră sufletu-mi durut.Pân-azi mă cearcă amintirea,Dar nu mai aflu nicăieriNici foc, nici poftă de mărire,Nici lacrimi, milă, nici dureri.