În fum de nori furtuna urlă
Pe noaptea apelor adânci,
Se-nalță marea ca o turlă
Și se prăvale peste stânci;
Lung fulger – șarpe de jăratic –
Le-ncinge fruntea de granit,
Se luptă val cu val sălbatic
Și singur eu stau neclintit.
Stau neclintit… ce poate oare
Înfricoșa pe cel ce-a fost
Prădat de viața-nșelătoare
Și s-a jertfit fără de rost?
Pe cel ce-a îndurat ocara –
Năpârcă-n jurul frunții lui,
Încolăcindu-se ca para
De foc pe stâncile silhui?
Detună! Fulgeră! Te-ntrece,
Furtună! Sparge-te, senin!
Eu stau netulburat și rece
Și zbuciumul îmi e străin.
Sensul versurilor
Piesa descrie un personaj care, în mijlocul unei furtuni violente, își găsește liniștea interioară. El a suferit pierderi și deziluzii în viață, iar acum furtuna exterioară nu-l mai poate afecta, deoarece zbuciumul interior este mai puternic.