Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeți mulți,
Vorbe dulci să tot asculți
Și lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulți.
Aici unii stau alene
Și visează și gândesc,
Colo alții chiuiesc,
Iar femei cu lunge gene
Râd în taină și privesc.
Una face că nu vede
Și cu capul stă plecat,
Pe când ochii, -nămorat,
A lor raze își repede
La străinul întristat.
La străin cu fruntea pală
Și cu părul ca de corb
Buzele ei roșii sorb
Când în brațe și pe poală
Doarme dus amorul orb.
Sensul versurilor
Poemul descrie o scenă dintr-o sală somptuoasă, plină de oaspeți, unde se țes intrigi amoroase subtile. O femeie își ascunde sentimentele, dar ochii o trădează, îndreptându-se către un străin trist.