Oricâte stele ard în înălțime,
Oricâte unde-aruncă-n față-i marea,
Cu-a lor lumină și cu scânteiarea
Ce-or fi-nsemnând, ce vor nu știe nime.
Deci cum voiești tu poți urma cărarea.
Fii bun și mare, ori pătat de crime,
Același praf, aceeași adâncime,
Iar moștenirea ta și-a tot: uitarea.
Parcă mă văd murind.. în umbra porții
Așteaptă cei ce vor să mă îngroape..
Aud cântări și văd lumini de torții.
O, umbră dulce, vino mai aproape
Să simt plutind deasupră-mi geniul morții
Cu aripi negre, umede pleoape.
©Mihail Eminovici (Eminescu)
Sensul versurilor
Poezia explorează efemeritatea vieții și inevitabilitatea morții. Indiferent de alegerile făcute în viață, soarta finală este uitarea. Perspectiva este una contemplativă, acceptând moartea ca pe o umbră dulce.