Lumea toată-i trecătoare,
Oamenii se trec și mor
Ca și miile de unde,
Ca un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.
Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura efemeră a vieții și a lumii, contrastând-o cu rolul etern al poetului. Poetul, asemenea unei păsări, transcende limitele timpului prin creație și gândire, găsind refugiu și inspirație în lumea ideilor și a frumosului.