Marea-i tristă-n vântul serii.
Pe ruini ce se deșiră
Lida vede-o icoană-a mării
Și pe față-i plâng gândiri.
Blonda Lid-amor gândește,
Marea veche chipul pal
Și-n adâncu-i zugrăvește
Prin ruini un ideal.
Un pescar pe țărmuri trece
Și din placa de argint
Vede zâna tristă, rece
Prin risipe rătăcind.
Peste-un an în nopți de vară
Vezi pe luciul vagabond,
Cum pescaru-n lume zboară
Cu-al ruinei geniu blond.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și nostalgie, evocată de imaginea unei fete (Lida) pe ruinele de lângă mare. Un pescar devine martorul acestei scene, iar imaginea fetei continuă să-l urmărească.