Sunt toate casele ochi ce
străluminând stau la pândă.
Sunt toate casele guri
ce scuipă, mușcă, sărută.
Sunt toate casele brațe
care se-mping și se strâng.
Din toate ies respirații
de umbră de codru, de crâng.
E-o tânguire în toate
de sânge statornic flămând.
Și la un țipăt, de-odată
se iau cu asalt, se golesc.
La un țipăt se liniștesc,
se fecundează și-așteaptă.
Sensul versurilor
Piesa explorează metaforic casele ca entități vii, reflectând complexitatea vieții umane. Casele sunt personificate ca ochi, guri și brațe, sugerând o observație constantă, exprimare și interacțiune. Ciclul vieții și al morții este sugerat prin asaltul și golirea caselor, urmate de liniște, fecundare și așteptare.