Dacă-mi promite dragostea mea mare,
la câți ani am, mai mulți, nu pentru astă
pricină moartea, moartea îmi adastă;
plângi mai puțin, ea mai târziu apare.
De ce să vrei a vieții desfătare
când doar din chin, se-nalță ruga castă?
Destinul fericit, viața vastă
pe cât placer aduc, și vătămare.
O, Doamne bun, când intră câteodată
în sufletu-mi înflăcărări divine
cu siguranță-I dau și mângâiere,
cum vrednică virtutea-mi nu se-arată,
atunci ar trebui să urc la Tine:
viața lungă scade buna-mi vrere.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o meditație asupra morții și a credinței, sugerând că suferința este o parte integrantă a vieții și că viața lungă poate diminua virtutea. Vorbitorul își exprimă dorința de a se apropia de divinitate, dar este conștient de imperfecțiunile sale.