Cum ceas de ceas mă fură amintirea
acelor ochi splendizi și-a mea speranță,
ce fericire-mi dau, nu numai viață;
puterea, rațiunea și iubirea,
natura și străvechea mea uzanță
mă-ndeamnă cât trăiesc să-I am în față.
Trăiesc prin ei, mă-ngheață
ideea de-a-mi schimba această stare;
n-aș mai găsi-ndurare,
lipsit de ochii buni
ce-s, Doamne, mari minuni!
Nu s-a născut cel ce prin ei nu zboară!
Cin’ va veni apoi
(rămână între noi),
deși născut, îndată o să moară,
iar cine ia-ntr-o doară
frumoșii ochi viu nu e.
din Poezii, traducere de C. D. Zeletin
Sensul versurilor
The poem expresses deep admiration and love for someone's eyes, which are seen as a source of life, joy, and inspiration. The speaker feels that life would be unbearable without them and that their beauty is unparalleled, even to the point of suggesting that anyone who doesn't appreciate them is not truly alive.