– Tu, pentru mii și mii create, doamnă,
ai fost cu îngerească-nfățișare;
azi doarme cerul care
pe tine-a tuturora la unul te condamnă.
Privirea ți-o îndreaptă
spre ochii plânși ce par uitați de tine
și-n bezna lipsei tale se-nveșmântă.
– Nu tulburați dorința voastră sfântă,
că-n spaimă, cine v-a lipsit de mine
nu poate-n tihnă a-și gusta păcatul;
căci este mai nefericit bărbatul
pe care-l tulbură-n dorinți belșugul,
decât un om ce speră purtând jugul.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dor și suferință provocate de absența unei persoane iubite. Vorbitorul se simte condamnat de această pierdere, iar versurile explorează ideea că cel care a provocat această suferință nu poate găsi pace, fiind mai nefericit decât cel care suferă.
