Voi, ochi, nu-i vreo tăgadă
că timpul trece și-ora va să vină
când se va-nchide lacrimilor pasul.
Privirea noastră vadă,
cât timp a mea divină
madonă-și are pe pământ popasul.
Dar dacă sună ceasul
ca pentru sfinți, și-ăst soare
al meu va fi să zboare
și dintre noi spre cer să se ridice,
ce-ați mai avea voi de privit aice?.
Sensul versurilor
The poem reflects on the fleeting nature of time and beauty, contemplating the inevitable end and questioning what remains when a beloved presence is gone. It explores themes of mortality and the preciousness of the present moment.