Frumusețea ce pe mii îi împresoară
cu flăcările-avide-i
povara ce ucide,
dar când o duc mai mulți este ușoară.
În spațiu-ngust, doboară
și arde stânca, dura,
ce o dizolvă apa cristalină –
un adevăr ce-l știi din pătimire;
astfel eu port arsura
a mii pentru-o divină
ce inima mi-a ars-o a pieire;
dar lacrimi în neștire-o
vor dizolva… Mai bine să dispară,
decât să bată-nvăluită-n pară.
Din Poezii, traducere de C. D. Zeletin
Sensul versurilor
Piesa descrie frumusețea ca o povară distructivă, dar suportabilă în grup. Vorbitorul își asumă suferința a mii de oameni pentru o divinitate, sperând că lacrimile vor alina durerea, preferând dispariția decât o existență chinuitoare.