Amor, tu moartea, straja,
mi-o izgonești din minte
și sufletul, fierbinte
mi-l faci, că fără – mult mai bine-mi pare.
Căzut e fructul și uscată-i coaja
iar el, ieri dulce, azi amar îmi pare;
ba încă-i tulburare
a orelor din urmă:
prea scurt răstimp, placer infinită…
Grozavă-nspăimântare:
târzia milă curmă
un trup bătrân, plăcerea e rănită
și, totuși, mulțumită
ți-aduc… O, tu ucizi aparte:
mai mult prin milă, mai puțin prin moarte.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea relației dintre iubire și moarte, sugerând că uneori mila poate fi o formă de moarte. Vorbește despre transformarea plăcerii în amărăciune și despre acceptarea sfârșitului.