În ultima mea oră pot cunoaște
deliciile tale, lume! Vai,
promiți o liniște ce tu n-o ai
și-o pace moartă fără a se naște!
Rușinea anilor, sfiala
pe care cerul o prescrie
nu-mi pot schimba greșeala
străveche și-atât de dulce mie,
în care mă complac de-o veșnicie,
ce-omoară suflet, trupul amenință…
O spun din proprie știință:
bună-n cer e soarta celui care
îndată după naștere și moare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință de eliberare de suferință și o fascinație pentru moarte ca o formă de liniște. Vorbitorul își recunoaște complacerea într-o greșeală străveche, care îi afectează sufletul și trupul, și consideră că soarta celui care moare imediat după naștere este una bună.