Nu pot, Amor, nu vreau să-ascund cuvântul,
când ție-ți crește-avântul,
ce pe-adevăr îți jură:
cu cât purtarea-ți dură
sporește, mă impinge spre virtute;
iar dacă ierți, pierdute
fiind suspinele și moartea-mi frântă,
simt totul că mă doare,
ca bietul om când moare,
căci suflet am cât viața-mi se frământă.
Ochi cu lucire sfântă,
mi-e drag puținul meu noroc în viață:
câștigă cel care pierzând învață.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea iubirii și a suferinței. Vorbitorul descrie cum durerea îl poate conduce spre virtute, în timp ce iertarea aduce cu sine o senzație de pierdere și suferință profundă, esențială pentru a aprecia viața.