Maurice Maeterlinck – Clopote de Sticlă

O, clopote de sticlă!
Stranii plante pe totdeauna la adăpost!
În timp ce afară vântul îmi răvășește simțurile!
O întreagă vale a sufletului pe totdeauna încremenită!
Și căldura împrejmuită spre amiază!
Și imaginile întrevăzute până aproape de sticlă!.
Nu ridicați niciodată nici unul!
Au fost așezate multe pe vechi nopți cu lună,
Cercetați prin frunzișurile lor:
E poate un vagabond pe tron,
Parcă-ai vedea corsari așteptând pe iaz,
Și ființe antediluviene care vor invada orașele.
Au fost așezate pe vechi zăpezi,
Au fost așezate pe bătrâne ploi.
(Fie-vă milă de atmosfera închisă!)
Aud celebrându-se o sărbătoare într-o duminică de foamete,
E o ambulanță în plin seceriș,
Și toate fiicele regelui rătăcesc într-o zi de dietă de-a lungul câmpiilor!
Cercetați-le îndeosebi pe cele din zare!
Ele acoperă cu grijă furtuni foarte vechi.
Oh! Trebuie să fie undeva o flotă enormă prin mlaștini!
Și cred că lebedele au clocit corbi!
(Abia se văd printre cețuri.)
O fecioară stropește cu apă fierbinte ferigile,
Un grup de fetițe pândesc eremitul în chilia lui,
Surorile mele au adormit în fundul unei grote veninoase!
Așteptați luna și iarna,
Pe clopotele acestea risipite în fine pe gheață!