Câte păsări o fi stricat
Cerul
Până să-ți nimerească mersul
Atât de lin?
Unele erau ciudate,
Aveau penele cine știe cum,
Înfipte de-andoaselea,
Ori poate nici n-aveau pene,
Ci frunze.
Ele încercau să zboare
Până la copacul
Unde se bănuia că va apare omul,
Dar timpului nu-i plăcea
Acest zbor stângaci
Și le ștergea timpul
Cu dosul palmei.
Hai pe câmp
Să vedem ciocârlia
Arzând,
Ca o lumânare
Pentru păsările dispărute.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra pierderii și a efemerității, folosind imaginea păsărilor care nu au reușit să zboare. Ciocârlia care arde devine un simbol al memoriei și al omagierii celor pierduți.