Mai aruncați niște vreascuri
În soare,
Am auzit c-o să se stingă
Peste câteva miliarde de ani.
Și dacă nu mai sunt vreascuri,
Aruncați în soare
Câmpiile care ar fi putut foarte bine
Să fie păduri,
Munții, luna și cerul
Care nici nu știm sigur dacă sunt
Păduri.
În orice caz,
Mai aruncați ceva în el,
Niște vreascuri,
Niște vieți.
Că, uite, a și început să pâlpâie
Pe fețele noastre,
Făcându-le frumoase și urâte,
Făcându-le noapte și zi,
Făcându-le anotimpuri și ani.
Sensul versurilor
Piesa este o meditație asupra efemerității vieții și a necesității de a alimenta spiritul și pasiunile, chiar cu sacrificii. Metafora focului sacru reprezintă energia vitală care trebuie menținută, chiar dacă resursele sunt limitate.