Așa cum stai,
Dreaptă,
Cu brațele moi
Pe pântecul plin,
Pari o veche soție de voievod
Ținându-ți ctitoria.
Și parcă-aud un glas
Venind de dincolo
De dispariția materiei:
„Noi, Ion și Ioana,
Cu puterile noastre
Am durat acest sfânt
Copil,
Întru veșnica pomenire
A acestui soare
Și-a acestui pământ”.
Sensul versurilor
Piesa celebrează maternitatea ca pe un act sacru, asemănând nașterea unui copil cu ridicarea unei ctitorii. Sugerează ideea de continuitate, eternitate și legătura profundă dintre viață, pământ și spiritualitate.