E clar,
Nu pot fi vânător.
N-am stofă.
Plec la vânătoare, țanțoș,
Încordez arcul cel ager
Și observ mirat că seamănă cu o liră.
Încep să cânt din arc.
Nu-mi pot reprima acest răsfăț
Al sufletului,
Marea bucurie a degetelor,
Mângâind struna.
Animalele, ciulind urechea,
Se țin după mine, cârduri supuse.
Și înaintez murmurând din arc,
Lăsând în urmă o dâră
De împăcare în natură.
Sensul versurilor
Piesa descrie o transformare a intenției de vânătoare într-o experiență muzicală și armonioasă. Vânătorul descoperă că arcul său poate produce muzică, atrăgând animalele cu sunetele sale și creând o atmosferă de pace în natură. Astfel, violența este înlocuită de artă și conexiune.