Dimineața, în straie de Duminică,
Îngerul șterge lacrimile din ferestre.
Leagănul cerului albastru de fluturii nopții.
Într-unul copil și bătrân.
Și iată-mă-s Doamne,
Scribul tău cel iubit!
Nu de tot bun,
Nu de tot cumințit!
Fiecare pas ar putea fi ultimul
iar ultimul poate chiar primul
și orice oprire un mai mare avânt.
La capătul Muntelui
Îngerul surâde-n Cuvânt.
Sensul versurilor
Piesa este o meditație spirituală despre viață, credință și rolul divinității. Vorbitorul se vede ca un scrib imperfect, dar iubit de Dumnezeu, reflectând asupra efemerității vieții și a posibilității unui nou început la fiecare pas.