Lui Emilian Galaicu-Păun.
Ochii îi sunt
ca niște pepiniere de păstrăvi –
nici o lacrimă-n plus.
Sus
în adâncul de boltă
o pasăre răpitoare
plutește în cercuri
urmărind
ce se întâmplă jos.
Când brazii
își terminară de ascuțit umbrele,
un sânge orbitor
inundă apusul
iar păstrăvii lunecoși
evadară pentru totdeauna
din ochii încă
deschiși.
Sensul versurilor
Poemul descrie o imagine melancolică a pierderii și a trecerii timpului, folosind metafora ochilor ca pepiniere de păstrăvi. Evadarea păstrăvilor din ochi simbolizează o pierdere ireversibilă, în timp ce natura asistă la această transformare.