O frunză, cea din urmă, s-a desprins
și-ncearcă pe spirală ce coboară
să-nvaluie-n rotitul ei cuprins
rotatul pom ce-a fost odinioară.
Dar nu-i mai află fragedul chenar,
orbăcăind prin vântul care-o poartă.
O mână care dibuie-n zadar
să-și nălucească Primăvara moartă.
Apoi, se-așterne, scurt, c-un ultim spasm.
Va povesti, ca mâine, rădăcinii
cum a pornit și cum s-a-ntors în basm
din marea aventură a luminii.
Sensul versurilor
The poem reflects on the final moments of a leaf as it falls from a tree, symbolizing the end of life's journey and the return to its origins. It explores themes of mortality, memory, and the cyclical nature of existence, suggesting a peaceful acceptance of the inevitable.