În crângul plin de-a primăverii udă
podoabă verde și lumină crudă,
m-am dus să văd șopârle și gândaci
și să vorbesc cu tinerii copaci.
Lira mi-am prins-o-n ramul înflorit
al măcieșului ce-am întâlnit.
Bondari de aur s-au suit pe strune
și paseri începură să s-adune.
Hulubi sălbateci se roteau pe sus.
„Surorile mele, le-am spus,
nu vă temeți, nu-i laț, nici capcană;
e-o scornitură-omenească și vană..”.
Atunci pitulicile se bucurară.
„Vrei să-ți cântăm eterna primăvară?”
„Vreau, paseri bune,
care n-aveți brațe, nici strune.”
Sensul versurilor
Piesa descrie o incursiune într-un crâng primăvăratic, unde naratorul caută conexiunea cu natura și comunică cu animalele. Este un imn al frumuseții naturale și al armoniei dintre om și mediu.