Cu ochii mei închiși eu pot vedea
atâtea lumi, cât numai creatorul,
cercând azurul tainic cu piciorul,
în ziua cea dintâi închipuia.
Și-apoi aleg cuvintele că știu
că-s rude cu metalul care-nșală,
cu vremea strălucirea lor se spală,
dar, dacă-s bune, sunetul e viu.
Aleg cu trudă vorbe: când înalte,
când mici, când mătăsoase; drept unelte,
doar ritmul și cu rima, ci nimic
nu-mi place; a doua zi, ce-i gata stric.
Întocmai ca Manole, simt eu bine,
c-am să-mi durez atuncea mănăstire
în veacuri, când te-oi pune și pe tine
la temelia versului: iubire.
Sensul versurilor
The poem explores the power of inner vision and the creative process. The speaker reflects on choosing words carefully, comparing the process to building a lasting monument with love as its foundation.