Cerul acela fără de grabă căzu
și mirosi albastru lângă mine,
la ceasul trist când stelele luceau
cum cupele pe jumătate pline.
Ca ochii obosiți de vis, așa
se desfăceau astralele pleoape,
și tulbure, ca-n fundul unei ape,
cocorii nopții, ultimii, treceau.
Era hotar și liniște-n hotare
de s-auzea cum florile trosnesc,
ca niște-aripi de înger care cresc
departe, -n mari grădini neștiutoare.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment de liniște și melancolie la ceas de seară, când cerul se întunecă și natura pare să își reia suflul. Imaginile poetice evocă o atmosferă contemplativă, în care timpul pare să se dilate și frumusețea efemeră a clipei este savurată în tăcere.