Vară.
La orizont – departe – fulgere fără glas
zvâcnesc din când în când
ca niște lungi picioare de păianjen – smulse
din trupul care le purta.
Dogoare.
Pământul întreg e numai lan de grâu
și cântec de lăcuste.
În soare spicele își țin la sân grăunțele
ca niște prunci ce sug.
Iar timpul își întinde leneș clipele
și ațipește între flori de mac.
La ureche-i țârâie un greier.
(1920)
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă de vară rurală, plină de imagini vizuale și auditive puternice. Evocă un sentiment de liniște și contemplare, surprinzând esența toropitoare a verii.