Strigat în pustie.
Cu chiotele-ți de lumină
și cu-adâncul ochilor de mare,
cu urmele în lut ce ți le lasă
nenumăratele fecioare
cutremurate-n clipa asta
de-un dor
pe minunatul tău pământ,
te chem:
vino, Lume,
vin’.
Adie-mi în urechile-mi ganguritul de izvoare,
la cari în miez de noapte
nevăzuți de nimeni strugurii
desprinși de vițe ți s-adună
să-și umple boabele de must,
și-apoi – cu dărnicia ta de moarte
vino,
Lume,
vin’.
Și răcorește-mi
fruntea-nfierbântată
ca nisipul dogorat
pe care calcă-ncet, încet
prin pustie un profet.
Sensul versurilor
Piesa este o chemare melancolică adresată lumii, invocând elemente ale naturii și spiritualității. Vorbitorul își exprimă dorința de a se conecta cu esența vieții și cu divinitatea, într-un cadru arid și simbolic.