Mirajul unui dulce fruct
îmbracă-un sâmbure amar,
ca să ne cadă într-o zi
neașteptat în palme – dar.
Sorocul creșterii e-n vânt.
Copacii iau puteri pe-un an
din noaptea elementului
ce se-nnoiește năzdrăvan.
E ceasul când tinerii șerpi
cămașa și-o dezbracă-n spini.
Comori la rădăcini s-aprind,
se spală-n flăcări de rugini.
Privind la hora flăcării
întâmpinăm solstițiul cald,
ce se revarsă peste noi
de pe tărâmul celălalt.
Ne pierdem ca să ne-mplinim.
Mergând în foc, mergând în spini,
ca aurul ne rotunjim
și ca ispită prin grădini.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema transformării și a renașterii prin intermediul simbolismului naturii și al solstițiului. Sugerează că prin pierdere și suferință se poate atinge împlinirea, asemenea aurului care se purifică prin foc.
