Castelul e-același
în aer și-n apă.
Trecutul pe poartă
copoii și-i scapă.
Crini umblă pe-un drum
de căutări jucăușe
parcă-și duc în potire
viitoarea cenușă.
Scăpat dintr-o stemă
tăiată în poartă,
un uliu tâlcuiește
rotire de soartă.
Stuparul ceresc peste
ciuturi se-ndoaie,
în mierea fântânilor
barba și-o-nmoaie.
Zăbovește prin rostul
grădinilor pajul.
Un zbor de lăstun
iscălește peisajul.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj atemporal, încărcat de simboluri ale trecutului și ale efemerității. Elementele naturii și arhitectura se împletesc într-o atmosferă contemplativă, sugerând o meditație asupra destinului și a frumuseții trecătoare.