O pereche de pițigoi
ocolind spinii
și-au făcut cuib
în cutia de scrisori,
la poarta grădinii.
Că-i ploaie, că-i senin,
nici un semn, nici o veste.
Răvașe dorite nu vin
niciodată, de nicăieri,
dar în cutia de scrisori
ce gureșe ardori!.
Din zori până-n seară,
din seară până-n zori,
păsări se zbat prin crinii
și vara păcatului,
la curtea-nsinguratului.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de singurătate și izolare, folosind imagini ale naturii și ale unei curți părăsite. Lipsa de vești și dorința de conexiune sunt teme centrale, sugerând o așteptare zadarnică și o melancolie profundă.