Socot că orice frumusețe
prilej de-amăgire statornică este.
Te ispitește. Vrea-n stăpânire s-o iei.
Deși e departe de tine ca o poveste.
Orice frumusețe aduce în inimă
înțelepciune și exaltare.
Sunt noimile ei: prund și izvor.
Mai suave materii pământul nu are.
Orice frumusețe se-mbină
cu zări și imagini, cu vrăji, depărtate,
dar prinde un chip de mătase-ntre noi.
Răzbunând ce lipsește, ea face dreptate.
Orice frumusețe e ca o urnă
de-a căreia coapsă privirea se prinde.
Vezi forma, mirat. Și suferi, gândind
la cenușa pe care-o cuprinde.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura duală a frumuseții, văzută ca o sursă de amăgire și ispită, dar și ca o sursă de înțelepciune și exaltare. Frumusețea este efemeră și aduce cu sine conștientizarea pierderii și a morții.