Răsăritul e-atât de bogat în povești și-n lumină
că-n orele ce se ridică
rămânem prea jos totdeauna, când vrem să-l slăvim.
Apusul de-asemeni îl știm. Acolo e orga popoarelor
ce-o ascultăm uneori, vag adusă prin nori.
De-o mie de ani aceasta e lauda pe care-o rostim.
Nordul servește văilor noastre furtunile.
Printre punctele – nume de vânturi purtând – cardinale,
el singurul iscă și din morminte aurore sublime
și boreale lumini de-nviere.
Sudul e-amarul prea cald, elementul care priește
iubirii și care de-aceea
ne va ucide-ntr-o zi
atât pe mine, cât și pe tine.
Sensul versurilor
Piesa descrie bogăția și complexitatea naturii, folosind punctele cardinale ca metafore pentru diferite aspecte ale vieții și ale existenței umane. Răsăritul și apusul sunt văzute ca surse de inspirație și laudă, în timp ce nordul aduce furtuni și renaștere, iar sudul reprezintă iubirea și inevitabila moarte.