Acolo-n țara nimănui
privighitori s-abat prin an
și cântă fără temei
pe munte unde-am stat noi doi,
la loc de blestem și alean.
Pe munte unde-am stat noi doi
și-n freamăt s-a-mplinit ursita,
c-un corn în fruntea lui de basm
un murg să vie, cum aș vrea!
Să-mi sape groapa cu copita.
Un murg să fie, nu al meu,
ci năzdrăvan și de pripas,
acolo-n țara nimănui
să mă îngroape, unde-n gând
din ceasul cela am rămas.
Și-apoi prin țara nimănui
privighitori de foc în an
să cânte lung și cu temei.
Pe munte unde-am stat noi doi
la loc de blestem și alean.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și dorință de moarte într-un loc izolat, asociat cu amintiri dureroase. Vorbitorul își dorește să fie îngropat într-o țară a nimănui, unde natura să-i vegheze somnul etern.